Poem scris cu scarba

Plina de arfe scuip orice am in fata mea si o sa'mi treaca!
o sa treaca in viteza pe autostrada mea toata flegma din mine.
Sunt o disperata, dar o sa'mi treaca!
Din piept mereu va rasari cate o raza pana cand va reusi soarele sa'mi lumineze din nou sufletul.
Dar e negru ...e negru de furtuna si se zguduie bordura sub pasii mei de ratacitoare.
Nu sunt nebuna, nu sunt deprimata sunt doar disperata.
Satula...satula de acelasi pahar de sticla umplut cu minciuni.
E ca frisca vegetala , am pus limba si m-am albit la fata.
Scarba...
e mai mult durere...
nici nu stiu ce e, dar stiu ca e ceva in mine ce'mi sparge cavitatea toracica.
atat stiu...
si vreau sa plang...si nu mai pot pentru ca am devenit prea rece.
cred ca sunt in coma...

Cotor de măr

Nu înţeleg de ce adesea din suflet mi se varsă un război de sâmburi uzaţi,
N.am mai mâncat de două zile un măr.
Însă simt încă, alunecându.mi pe gât acreală de măr de toamnă.
Mă mănâncă stomacul, iar dinţii încleştaţi nu pot să.i scot din mine
Am firmituri de pâine ce curg murdărindu.mi picioarele de foamete,
Iar lighioanele târâtoare cară în spate fărâme din mine.
Îmi rod cu bună ştiinţă miezul acrit de prea multă ploaie...de prea multă aşteptare în agonie.
Mă fărâm pănă la structură,până rămân dezbrăcată curgând din mine seminţe...
Şi stau pictată în roşu de un pictor rătăcit, iar pe foaie sunt slabă,sunt ştearsă
Până când el aruncă amărâtul meu de cotor.
N.am mai mâncat de două secunde un măr,
Mărul aruncat de pictor cu un varf de creion.

Fuga de sine

A reusit să lase în urmă trenul din care a fost aruncată.
I'a răpit călătoria un amărât de bilet pe care stă acum şi'l înjură.
Mănâncă pământul cu vârful papucilor tociţi şi'şi scutură părul de sudoare,
N'are destul astâmpăr şi'şi rupe rochia fumurie de praful scuipat de timp.
Are impresia că a alunecat prea departe pentru că nu'şi recunoaşte unghiile pictate în negru.
Parcă un eveniment funebru i'a înghiţit hainele de înger alb,iar acum e o zăcăminte
ascunsă undeva într'o mlaştină.Se sufocă, n'are timp să iasă la suprafaţă,
o funie zgomotosă o atârnă acum rătăcită pe o stradă aglomerată,
iar în faţă îi surâde timpul cotidian.
rochia e acum, o mare de mlaştini hoinărindu'i tot corpul într'un dans modern.
funia i se prinde parcă de urechi,iar blocurile gri îi încântă căpătâiul cu zgomote de poveşti asurzitoare.
Dar nu mai este aruncată la întâmplare, e doar adolescenta trenului rătăcit într'o lume modernă.





The pretty Reckless - Make me wanna die
Asculta mai multe audio diverse

Lenea mea esti tu!

Te incalec adesea usor sa nu'ti ating coapsele,
Dar piciorul meu ca de paianjen
Se lipeste ca de miere de trupul tau.
Ca un ciclop imi var gandul intr'o singura directie
Si matur pestii rapitori de pe gleznele tale.
Iti musc degetele sa te aud cum gemi,
Iar vantul te sprijina in a ta durere,
Ca-ti vajaie talpa din radacini si-ncepi sa urli,sa plangi,te cutremuri
Si-ti creste'n palma iarba.
Ma intind ca o felina,iar mana ta mi'o prind de fata
Sa fiu o carte scrisa doar in cuprins,fara prefata,
Palida-n primavara de verdeata ce ti-o smulg acum din maini.
pg de azi : Mi-am legat lenea trupeasca de obisnuinta de a zace peste trupul tau o zi intreaga,
Dupa care sa alerg pe perna ta in speranta ca ma voi trezi.

Ură

Îmi scuipă inima în piept cuvinte întortocheate pe care mă strădui în zadar să le înţeleg.Zic întortocheate pentru că mi s.au prins de suflet ca flegma de limbă şi stau să.mi străpungă cavitatea ţipând şi înjurând pereţii...
Pereţii care se laudă că.s albi, dar sunt negri...
Şi inima va scuipa...va lăsa o dâră de substanţă amară amestecată cu înjurături...şi va şopti pereţilor că.s negri de minciună...