Două scaune

Spătar lângă spătar deapănă povești
Nu se văd,abia se ating
Doar o coadă de ochi pierdut
Își aruncă des când vânt...
de gând se apropie și se ating,plutind.
E aer smuls, aer spus,
Iar lemnul le scârție când se leagănă,
Sub greutate se strâmbă și așteaptă
Să se împreuneze prin ei,
Prin oamenii naivi.
Și dacă se văd,se văd doar pentru că ei le întorc
Și dacă se ating, se ating prin capetele lor unite,
Și simt că se iubesc.
Când pe-a lor spătare lunecă două umbre vii
Ele le colorează cu timpul lor prins în lemn uscat,
Pentru că se iubesc că ne unesc,
Se iubesc pentru că le lăsăm greutatea gândurilor noastre,
Doar se iubesc deși uitate și întoarse sprijină dosul unui perete,
De mult uitat și umed.






Asculta mai multe audio Muzica