Mersul pe jos!

A sosit...carnetul de pe masa e singura mea garantie ca pot calatori gratis cu trenul,dar nu ma urc.
Nu ma urc,desi ma doare carnea de atatea vanatai,desi pasii imi sunt rari si timizi.
Am reusit sa ajung pana aici urmarind doar doua semne ale pietonului ratacit : "Porneste!","Opreste'te!". Palide semne,dar mi'am convins picioarele, ambele stangace ,sa paseasca pe drumul cel drept, cel putin pana acum. Drumul meu,delicat ca o copilarie,naiv si natural, a inceput sa fie poluat de glasul palid al influentelor adolescentine.Nu ma plang, adolescenta mi'e legata de copilarie,dar au fost atatea pasari rapitoare care mi'au strapuns aripile.Le'au smuls si le'au ciopartit,dar nu au reusit sa'mi rapeasca menirea si nici curajul.Au fost atatea trepte de sticla de care m'am impiedicat si mi'am ranit genunchii,dar am strans cioburile de fiecare data si mi'am lasat amprenta sub forma de puzzle.Mi se citeste in ochi curiozitate si nu'mi voi inceta drumul niciodata pana nu voi afla ce'mi rezerva viata...

Si'am sa zambesc de fiecare data cand imi veti rani trupul si
imi voi urma solemn "mersul meu pe jos"!